"Down by the water"

Vera a făcut în urmă cu cîțiva ani buni la școală, în cadrul clasei de design tehnologic, un scăunel cam șubrezel de care a fost tare nemulțumită.

Ca s-o consolez, dar și fiindcă mi s-a părut că lucrarea are potențial, la prima întîlnire cu tîmplarul nostru consacrat, i l-am dat să-l încleieze, stabilizeze, corecteze.

Solid fiind dar urîțel, am invitat-o pe Vera să-l picteze, dar își pierduse complet interesul față de proiect.

Așa că am reiterat o combinație de culori proaspăt descoperită atunci: roșu, roz pal și turcoaz și l-am pictat în culori acrilice; la detaliile peștilor am folosit carioci, acrilice și ele; apoi l-am lăcuit mat.

Mă bucur de cîte ori dau cu ochii de el și o să-l păstrez forever.

Happy Birthday, Vera!

Am asamblat cu drag și entuziasm o felicitare pentru Vera la 15 ani de pus alături de un kindle paperwhite.

No preparation needed. O revistă veche de decorațiuni interioare în care am găsit rapid cîteva simboluri cu sens pentru mine astăzi.

Rezultat satisfăcător, plăcere vizuală.

De oferit deseară, în jurul unui foc la fire pit.

P.S. îmi place și mai mult blogul meu de cînd nu se mai poartă

Sweet dreams

am regăsit cu drag și uimire blogul meu de scris și mici lucrări artizanale
yoga m-a absorbit complet și m-am trezit suferind de creativitate nemanifestată
am profitat de izolare ca de o gură lungă și binevenită de oxigen să cos, să bricolez, să decorez... și să scriu

o dată cu vremea caldă am scos la iveală o "lucrare" mai veche de care mă bucur de cîte ori o regăsesc
o pătură de bumbac de la ikea pătată cu iod în timp ce încercam un tratament pentru monturile de la picioare :)
am pătat un cearșaf, pătura am stricat-o, tratamentul nu l-am dus la bun sfîrșit

sunt păturicofilă și nu renunț ușor la o pătură moale și credincioasă
în plus, pe vremea de care zic îmi doream să fac un quilt, dar nu aveam materiale care să mă mulțumească, așa că am defulat peticind, acoperind, decorînd, brodînd pătură cu pricina cu resturi colorate de materiale vechi, lînă și bumbac

execuția mi se pare excelentă, solidă, pătura a fost spălată des la mașina de spălat și rezistă cu bine

Tîrcoale-rotocoale

Mare bucurie că am apucat iar să pictez.

M-am infiltrat la cursul Verei și am pictat cu frenezie două ore, cot la cot cu cîțiva copii.
De încîntare, habar n-am ce copii au mișunat prin jur, îmi amintesc doar o fetiță care mi-a cerut puțin turcoaz.

Profesorul de pictură m-a sfătuit să fac marginile difuze "ca să te ia de cap, să nu mai știi la ce te uiți" - mi-a plăcut ideea.
Tot el mi l-a arătat pe Chuck Close, pictorul american pixelat, cu care rotocoalele se înrudesc mai de departe.

Fiindcă fac pictura mea cadou (după ce o înrămez) - am promis verișoarei Oana un tablou - las  aici o copie digitală.

Să nu uit niciodată pofta de culoare.

Tre să colorez

Poate n-am colorat destul cînd eram mică. Sau poate e un soi de terapie ...

Simt des și imperios nevoia să colorez obiectele cu care mă întîlnesc.

Dacă mă apuc să fac asta, atunci ocupația devansează ca prioritate orice altceva am de făcut - lucru destul de neplăcut, fiindcă nu mă liniștesc pînă nu termin. Și pictez la detaliu, cu multă precizie...

Ăsta e un castron cumpărat din tîrg de la Agronomie. L-am folosit o vreme la salate pentru musafiri, dar prinsese un pic de negreală pe fund. Acum este castronul pentru lucru manual.

Mai așteaptă la rînd o tăviță, încă un castron, un platou, un ghiveci de flori și un raft de lemn.

Ah, ce poftă am să colorez și cîtă treabă...

pictură murală?

poate că ar trebui să mă las de scris și să mă apuc serios de pictură murală

am constatat recent, în cîteva poze făcute pictînd diverși pereți sau garduri (o suprafață mai mică nu pare să mă satisfacă pe deplin), că sunt foarte rînjită și fericită atunci cînd fac asta

am la activ trei pereți, un gard și un garaj :)

gardul sorei mele din toronto

același gard, partea cu "sălciori"

omuleții din camera lui vlad

la început de gard canadian

curticica noastră engleză, pe stînga - poză cu work in progress

curticica engleză, pe dreapta - flori de cîmp 

mecanismul menit să anime garajul nostru...

... care n-a durat prea mult, la zugrăveală l-am acoperit... dar o pictură pleacă, alta vine

partea de gard canadian cu "babarugi" - alt soi de pomi nemaivăzuți

Aripioare

Uneori scriu. Cîteodată croșetez. Alteori pictez pe pereți. Într-o vreme, deși nu-mi place puiul, găteam foarte des aripioare.

Aveam magazin bio și clienții, foarte comozi și pretențioși, preferau piept, maxim pulpe, ferindu-se ca de necuratul de gît, aripi, să nu mai vorbesc de gheare (care pe vremea copilăriei mele înotau bras nestingherite prin supă).

Convinsesem crescătorul să porționeze zburătoarele, dar problema părților osoase și pieloase nevandabile a rămas multă vreme nerezolvată... Așa că ele ajungeau cel mai des pe masa "patroancăi".

Îmi amintesc un meniu de Crăciun cu aripioare în toate pozițiile.

La gătit, mă axam mult pe latura estetică ca să le înobilez soarta tristă.

Înainte să le bag la cuptor (sau după) mi se păreau înduioșător de frumoase și le făceam poză...

aripioare cu legume colorate

aripioare cu mazăre și ciuperci shiitake

V de la Varză

Partea grafică a unei cărți mă interesează la fel de mult ca și conținutul ei.

O copertă reușită, paginarea atentă și estetică, hîrtia de calitate îmi produc senzații la fel de memorabile ca și poveștile pe care le descopăr mai tîrziu.

(îmi notez aici ca să nu uit: poate că o dată o sa fac un curs de graphic design)

Îmi vin în minte cărțile căcănii și respingătoare, tipărite cu toptanul după revoluție - parcă nici foamea de informație și nici iluzia de libertate nu scuză totuși mijloacele momentului... Am cumpărat și eu atunci multe cărți pe care le-am aruncat acum ceva timp, găsindu-le de-a dreptul ilizibile - cu coperți triste din carton scămoșat, cu pagini maronii care nu suportă apa, cu litere mînjite și mișcate... (noroc că toate s-au reeditat în anii următori, în ediții din ce în ce mai îngrijite).

Îmi mai amintesc că am cunoscut în copilărie pe cineva care avea o bibliotecă plină de cărți noi, necitite, cumpărate doar după copertă (prefera cartonatele lucioase), cărți pe care le trata în regim de bibelouri - n-aveai voie să pui mîna :)  În ciuda ignoranței personajului, agreez : o carte e, în primul rînd, un obiect.

Îmi doresc ca V de la Varză să fie o carte pe care să te bucuri cînd pui mîna.

Am dat astăzi peste variantele de copertă și m-am amuzat.  Le-am ordonat cronologic și, uitîndu-mă la ele, mi-am dat seama că arată precum evoluția unui embrion.

Primele trei coperți îmi aparțin și sunt încropite din entuziasm, mijloace rudimentare și cunoștințele mele modeste.

Ultima, se vede de la o poștă, e făcută de un art director talentat. Mulțumesc, Ana!