Sweet dreams

am regăsit cu drag și uimire blogul meu de scris și mici lucrări artizanale
yoga m-a absorbit complet și m-am trezit suferind de creativitate nemanifestată
am profitat de izolare ca de o gură lungă și binevenită de oxigen să cos, să bricolez, să decorez... și să scriu

o dată cu vremea caldă am scos la iveală o "lucrare" mai veche de care mă bucur de cîte ori o regăsesc
o pătură de bumbac de la ikea pătată cu iod în timp ce încercam un tratament pentru monturile de la picioare :)
am pătat un cearșaf, pătura am stricat-o, tratamentul nu l-am dus la bun sfîrșit

sunt păturicofilă și nu renunț ușor la o pătură moale și credincioasă
în plus, pe vremea de care zic îmi doream să fac un quilt, dar nu aveam materiale care să mă mulțumească, așa că am defulat peticind, acoperind, decorînd, brodînd pătură cu pricina cu resturi colorate de materiale vechi, lînă și bumbac

execuția mi se pare excelentă, solidă, pătura a fost spălată des la mașina de spălat și rezistă cu bine

Tîrcoale-rotocoale

Mare bucurie că am apucat iar să pictez.

M-am infiltrat la cursul Verei și am pictat cu frenezie două ore, cot la cot cu cîțiva copii.
De încîntare, habar n-am ce copii au mișunat prin jur, îmi amintesc doar o fetiță care mi-a cerut puțin turcoaz.

Profesorul de pictură m-a sfătuit să fac marginile difuze "ca să te ia de cap, să nu mai știi la ce te uiți" - mi-a plăcut ideea.
Tot el mi l-a arătat pe Chuck Close, pictorul american pixelat, cu care rotocoalele se înrudesc mai de departe.

Fiindcă fac pictura mea cadou (după ce o înrămez) - am promis verișoarei Oana un tablou - las  aici o copie digitală.

Să nu uit niciodată pofta de culoare.

V de la Varză

Septembrie e anul ăsta pentru mine luna lui V de la Varză.

Las aici un post pentru cei care, eventual, sper, cine-știe, doamne-ajută, o să vrea să îmi scrie un gînd despre carte.

Vitrina Librăriei Humanitas de la Cișmigiu - 24.09.2016

Ce să fac, nu mă mai satur de coperta asta.

clasa I

Îmi amintesc foarte bine că am fost un copil foarte vesel - lumea era a mea și eu o bucuram pe ea și pe cei din jur cu tot soiul de drăgălășenii.

Îmi mai amintesc că m-am umbrit brusc atunci cînd am intrat la școală.

În anul de dinaintea începerii clasei întîi mă bîntuiau frecvent angoasele uitîndu-mă la sora mea cu trei ani mai mare care își făcea temele: ce însemnau toate lucrurile alea? De unde le aflase ea? Dacă îmi vor cere și mie la fel, iar eu voi fi în situația cumplită să nu știu nimic? 

Deși mama mi-a spus în trecere că de asta mă duc la școală, să învăț, nu prea am crezut-o; eram convinsă că mă duc să le arăt la ce mă pricep eu - iar eu nu știam decît să desenez și să mă joc. (detectez din fașă ceva probleme de ego)

Școala și regulile ei m-au intimidat și mi-au tuflit tot elanul ștrengăresc; tăceam-tăceam-tăceam, o tăcere suspicioasă - ce mai vor iar toți ăștia de la mine? 

În plus, clădirea rece, mare, cam întunecată, cu ciment pe jos și ecou, mă făceau să mă simt abandonată.

Îi mulțumesc din suflet mamei mele că nu mi-a făcut codițe, nu mi-a pus pampoane, gulerașe și  manșete dantelate. 

Întotdeauna m-am simțit perfect purtînd haine moi, puțin roase, deformate după corpul meu.

Sufeream ca un cîine cînd mama îmi arunca cîte o pijama veche. O vreme m-am întrebat dacă există meseria de purtător de pantofi care să-mi învechească pantofii noi. Am aflat mai tîrziu că da. Și în ziua de azi, toate încălțările noi, mai puțin unii adidași, mă bat.

Probabil tot din ego, la școală am simțit nevoia să fiu premiantă - dacă trebuia să le arăt, atunci le-am arătat eu lor că pot.  Iar de rîs mai rîdeam pe acasă, niciodată la școală - sigur nu în clasa a întîia și a doua.

Cu timpul, am continuat pe aceeași linie: am ținut autoritatea la distanță, așa cum mă ținea și ea pe mine. Fără să fiu rebelă, eram doar rece și distantă. " you will never know who I really am"

Și-mi dau seama cum m-a marcat asta pe termen lung.

Toți șefii pe care i-am avut pînă la 30 de ani (cam atunci a devenit evident că e imposibil să am șef), i-am evitat și tratat cu rezervă și distanță ceea ce, normal, nu m-a ajutat deloc; erau și ei niște oameni care vroiau ca angajații să le fie aproape și de folos.

Țineam distanță de șef ca un soi de prevenție exagerată, exista un fel de perimetru fizic și psihic, în care șeful nu calcă; doamne-ferește să aibă cumva impresia că aș vrea să mă dau bine pe lîngă el sau doamne-ferește să detectez chiar eu însămi vreo urmă cît de fină de slugărnicie. Eram cu ochii pe mine tot timpul.

Privind retrospectiv, cred că m-aș fi dezvoltat mult mai bine într-un sistem de școală alternativ - am fost un copil sensibil și receptiv la tot ce e în jur și atmosfera rigidă din școala pe care am făcut-o mi-a amputat o bună parte din bucurie.

Eu în prima zi de școală.

2016 este anul în care m-am reîntors la yoga - yoga mea, practica mea - FOREVER

aniversar

astăzi, în mod, aniversar, blogul meu neștiut de nimeni, a împlinit un an

happy birthday, my blog!

(îmi amintesc că atunci cînd am auzit prima dată cuvîntul blog am fost oripilată, dezgustată, lovită de un bolovan murdar și bălos)

pun aici, cu emoție, a treia și ultima poezie pe care am scris-o în viața mea, poezie scrisă în perioada liceului

(pe prima am scris-o pe la 5-6 ani, în tren; începea cam așa, "mă uit pe geam / văd o vacă..."  după care lua o turnură existențială - îmi aduc aminte că mama a rîs vreo jumătate de oră și de cîte ori vroia să se binedispună o invoca
pe a doua am scris-o pentru un băiat care îmi plăcea printr-a zecea și era ceva care includea un cal alb... am distrus-o în același an rușinată de fantasmagoria blegoasă care o generase)

cea de a treia nu are titlu și o păstrez într-o versiune transcrisă de tata cu scrisul lui fin, ordonat și frumos, așa cum era înainte să i se deterioreze o dată cu toate funcțiile și reflexele de la Alzheimer -  acum mi se face dor de tata și mă doare

găsesc această poezie un avertisment cutremurător, intuitiv și matur vizavi de multiplele interese care mi-au zornait și continuă să-mi zornăie, de-a lungul timpului, prin cap

Am vrut să fiu cana cu ceai fierbinte

După un drum lung prin zăpădă.

Am vrut să fiu un covrig aruncat în coadă de cîine

Pe care să-l găsească la răscruce de vînturi flămînzii.

Am vrut să fiu tortul de ciocolată 

De la aniversarea copiilor.

Am vrut să fiu mărul care să nu stea în gît

Nici lui Adam, nici lui Albă ca Zăpadă.

Am vrut să fiu înghețata cu vanilie

Devorată la patruzeci de grade.

Dar fiindcă n-am știut să fiu

Numai ceai, numai covrig sau numai măr

M-am trezit, ca într-un vis urît,

Înghețata din coadă de cîine,

Ceaiul fierbinte de la miezul nopții de revelion,

Covrigul care a stat în gît lui Adam,

Șampania de la aniversarea copiilor 

Cu care s-a îmbătăt Albă ca Zăpadă...

desen făcut de Vera,  pe timpul grădiniței în limba engleză :)

Căsuța lu' mama

Recent am extins și amenajat căsuța visurilor mele.
Cine vine la noi în vizită, crede că e a copiilor.
Însă cine știe cît mă atrag lucrurile mici și că sufăr de boala detaliilor, nu are dubii: căsuță (ajunsă viloi) e a mea - și numai a mea!!!
Copiii mi-au donat oameni și obiecte playmobil, dar o privesc cu admirație de la distanță.

Livingul în care bunica se pompează cu cafele și telenovele.
Uneori, scarmănă pisicile, alteori, cînd o ia cu frig la șale, face focul în șemineu.

Bucătăria familiei - micul dejun e pus, iar frigiderul plin de fructe și legume bio.

Băia albastră cu duș de la parter.

Camera copiilor mari: plină de jucării, cărți, trofee și dotată obligatoriu cu computer.

Camera lui bebe mic și hrănace - preferata mea.

Dormitorul minimalist al părinților - ei sunt, ca de obicei, obosiți și dorm.
Cînd se trezesc, de obicei, se cîntăresc.

Dormitorul e minimalist, dar baia e pentru răsfăț: cosmetice, cadă pe mijloc, duș și plante.

Mansarda bîntuită - de fantome, dar și de tata care se mai refugiază aici din cînd în cînd
să lucreze. Sau să bea bere.

Mansarda e și preferata pisicilor care vin să zgîriie printre lucrurile depozitate.
Aviz hoților: safe-ul e gol ...

Există și cîinele familiei pe terasa din față.
Am uitat să fotografiez terasa de pe casă, cu șezlonguri, ghivece cu flori și păsărele...
Tra-la-la!!!