Partea grafică a unei cărți mă interesează la fel de mult ca și conținutul ei.
O copertă reușită, paginarea atentă și estetică, hîrtia de calitate îmi produc senzații la fel de memorabile ca și poveștile pe care le descopăr mai tîrziu.
(îmi notez aici ca să nu uit: poate că o dată o sa fac un curs de graphic design)
Îmi vin în minte cărțile căcănii și respingătoare, tipărite cu toptanul după revoluție - parcă nici foamea de informație și nici iluzia de libertate nu scuză totuși mijloacele momentului... Am cumpărat și eu atunci multe cărți pe care le-am aruncat acum ceva timp, găsindu-le de-a dreptul ilizibile - cu coperți triste din carton scămoșat, cu pagini maronii care nu suportă apa, cu litere mînjite și mișcate... (noroc că toate s-au reeditat în anii următori, în ediții din ce în ce mai îngrijite).
Îmi mai amintesc că am cunoscut în copilărie pe cineva care avea o bibliotecă plină de cărți noi, necitite, cumpărate doar după copertă (prefera cartonatele lucioase), cărți pe care le trata în regim de bibelouri - n-aveai voie să pui mîna :) În ciuda ignoranței personajului, agreez : o carte e, în primul rînd, un obiect.
Îmi doresc ca V de la Varză să fie o carte pe care să te bucuri cînd pui mîna.
Am dat astăzi peste variantele de copertă și m-am amuzat. Le-am ordonat cronologic și, uitîndu-mă la ele, mi-am dat seama că arată precum evoluția unui embrion.
Primele trei coperți îmi aparțin și sunt încropite din entuziasm, mijloace rudimentare și cunoștințele mele modeste.
Ultima, se vede de la o poștă, e făcută de un art director talentat. Mulțumesc, Ana!
O copertă reușită, paginarea atentă și estetică, hîrtia de calitate îmi produc senzații la fel de memorabile ca și poveștile pe care le descopăr mai tîrziu.
(îmi notez aici ca să nu uit: poate că o dată o sa fac un curs de graphic design)
Îmi vin în minte cărțile căcănii și respingătoare, tipărite cu toptanul după revoluție - parcă nici foamea de informație și nici iluzia de libertate nu scuză totuși mijloacele momentului... Am cumpărat și eu atunci multe cărți pe care le-am aruncat acum ceva timp, găsindu-le de-a dreptul ilizibile - cu coperți triste din carton scămoșat, cu pagini maronii care nu suportă apa, cu litere mînjite și mișcate... (noroc că toate s-au reeditat în anii următori, în ediții din ce în ce mai îngrijite).
Îmi mai amintesc că am cunoscut în copilărie pe cineva care avea o bibliotecă plină de cărți noi, necitite, cumpărate doar după copertă (prefera cartonatele lucioase), cărți pe care le trata în regim de bibelouri - n-aveai voie să pui mîna :) În ciuda ignoranței personajului, agreez : o carte e, în primul rînd, un obiect.
Îmi doresc ca V de la Varză să fie o carte pe care să te bucuri cînd pui mîna.
Am dat astăzi peste variantele de copertă și m-am amuzat. Le-am ordonat cronologic și, uitîndu-mă la ele, mi-am dat seama că arată precum evoluția unui embrion.
Primele trei coperți îmi aparțin și sunt încropite din entuziasm, mijloace rudimentare și cunoștințele mele modeste.
Ultima, se vede de la o poștă, e făcută de un art director talentat. Mulțumesc, Ana!
